Acest scurt articol nu se dorește a fi despre istoria familiei Callimachi în sine, cu toate tezele privind originile sale, reale sau închipuite, nici asupra destinului descendenților săi, ci o simplă reperare a stemelor atribuite acestei familii, în limita resurselor disponibile deocamdată.
Orice ipostază heraldică neprezentată aici este strict din pricina ignoranței mele sau lipsei de material documentar.
Îi sunt profund îndatorat domnului Tudor-Radu Tiron pentru furnizarea câtorva descrieri, semnalate între paranteze (Tiron, 2021) pentru a păstra cursivitatea trimiterilor bibliografice.
1. Stema Veche a Familiei Callimachi
Figurează în lucrarea lui Eugene Rizo-Rangabe (Rangabe, 1892, p.11) drept emblemă a acestei familii fanariote, preluată de Dan Cernovodeanu, care semnalează prezența sa în două ediții ale lucrării (Cernovodeanu, 1977, p.362). Rangabe nu descrie stema, doar o prezintă, așa că o vom face noi aici:
„Scut-cartuș rococo. Pe roșu, un arc în fascie peste care trece o săgeată în pal, ambele răsturnate, pe care se încolăcește un șarpe coborând, cu capul spre senestra, toate de argint. Scutul este timbrat de o coroană-bonetă de principe (cu blană răsfrântă de hermină căptușită cu catifea, din care se ridică trei arce perlate, unite sub un glob crucifer).” (Tiron, 2021).
2. Stema Modernă a Familiei Callimachi (1897)
Pe frontispiciul monografiei lui A.D.Xenopol dedicată acestei familii (Xenopol, 1897) găsim o stemă redesenată de un autor necunoscut, după modelul mai vechi al ex-librisului lui Teodor Callimachi.
Descriere:
”Scut francez modern, scartelat, având în cartierele 1, 4, pe roşu, capul de bour al Moldovei, de aur, iar în cartierele 2, 3, pe azur, acvila Ţării Româneşti, din acelaşi metal; peste tot, în ecuson de argint, stema veche a familiei Callimachi, arcul şi săgeata, ambele de culoare neagră, iar şarpele încolăcit este redat de aur; scutul este timbrat de o coroană princiară tipică, având bordură de hermină; ca suporţi sunt prezenţi doi stejari dezrădăcinaţi, de culoare naturală (coroană verde, tulpină maro); sub scut, un arabesc vegetal, de aur, susţine o eşarfă albastră cu deviza familiei, scrisă cu litere negre: TIMERE AUT MUTARE SPERNO.” (Iftimi, 2014, p.184)
Motto-ul familiei (”Frica sau nestatornicia le disprețuiesc!”) este comun cu al familiei britanice Beaufort. După cum vom vedea, linia artistică este mult inferioară modelului folosit ca inspirație. Puțin paradoxal este faptul că stejarii au fost adăugați de către Teodor Callimachi stemei familiei sale pentru a simboliza Orheiul, conform tezei prezentate de Alexandru Papadopol-Callimah (Calimah,1885), cu toate că majoritatea istoricilor, inclusiv Xenopol, plasau originile familiei în Dorna și Câmpulungul Sucevei. Astfel, Xenopol preia o stemă modificată pentru a sublinia o teză pe care el însuși o combate. Pentru lecturi aprofundate, istoricul Ștefan S. Gorovei reia teza originii orheiene (Gorovei, 2013). În această stemă, însemnele Principatelor sunt asumate, după cum se va vedea și în altă stemă, după căsătoria cu Zenaida Moruzi, linia paternă neavând membri pe tronul niciunuia dintre principate, doar cea a soției, pe ambele.
3. Stema Coloră a Familiei Callimachi (1897)
Lucrarea lui Xenopol conține o planșă color cu arborele genealogic al acestei famililii, cu blazonul de mai sus în colțul superior stâng. Stema figurată pe frontispiciu (de același artist, judecând după lipsa de finețe a detaliilor din scut) este aşezată pe o mantie princiară, roşie, căptuşită cu hermină, având franjuri de aur; mantoul este timbrat de o coroană, de asemenea princiară. (Iftimi, 2014, p.185).
4. Stema lui Teodor Callimachi (1866-1894)
Posibil cea mai reușită din punct de vedere al execuției, stema pe care o găsim pe ex-librisul lui Teodor Callimachi (1836-1896) este modelul utilizat de artistul comisionat să execute desenele lucrării lui Xenopol. Cu toate că își face apariția în planșa LXXVIII din lucrarea lui Dan Cernovodeanu (op.cit., p.363), calitatea imaginii lasă de dorit. Am depus toate eforturile necesare găsirii unui ex-libris iar ajutorul a venit din partea oamenilor minunați de la departamentul Colecții Speciale al Bibliotecii Județene I.N. Roman din Constanța, care mi-au trimis ex-librisul lui Teodor Callimachi aflat pe forzațul lucrării ”Voyage à Constantinople, en Italie, et aux Îles de l'Archipel, par l'Allemagne et la Hongrie”(Charles-Marie d`Irumberry), Madaran Libraire, Paris, 1792, Cota R II 30848.
Putem doar bănui că este un exemplar identic cu cel din colecția personală a lui Cernovodeanu (citată ca sursă). Partea inferioară numește proprietarul (Teodor Callimachi) iar cea superioară, proprietatea: Ex Libris Bibliothecae Stincestensis. Palatul Callimachi de la Stâncești, județul Botoșani, a fost locul în care biblioteca familiei a fost instalată și mult lărgită de către Teodor Callimachi și Alexandru Callimachi. După abdicarea lui Cuza, Teodor Callimachi se retrage definitiv acolo, renovează palatul și proprietățile, îmbogățește fondurile bibliotecii și aplică pe ele ex-librisul în discuție. În perioada sa de glorie, biblioteca găzduia peste 60000 de volume, rivalizând cu biblioteca lui A.I.Cuza de la Ruginoasa. Este știut faptul că monografia lui Xenopol a fost patronată de către Alexandru Callimachi, moștenitorul conacului și bibliotecii de la Stâncești, care i-a pus acestuia la dispoziție arhiva și cărțile necesare și care i-a furnizat modelul stemei prin ex-librisul tatălui său.
Pentru uz propriu și o mai clară prezentare a elementelor centrale, am izolat scutul cu coroană în blazonul de mai jos:
5. Stema Callimachi-Moruzi (1865)
Această stemă inedită a fost tratată de către regretatul istoric Sorin Iftimi într-un articol dedicat ei în întegime (Iftimi, 2013, p.181-189), fiind prezentă pe un porțelan reperat de domnia sa în vitrina anticariatului lui Dumitru Grumăzescu:
”Scut de formă compozită, despicat; în prima partiţiune un arc încordat, săgeata fiind aşezată în pal, cu vârful în jos; pe săgeată este încolăcit un şarpe. În cea de-a doua partiţiune, pe un câmp haşurat vertical, trei stele cu şase colţuri, dispuse orizontal, în fascie. Scutul este aşezat pe un mantou princiar, încoronat cu o coroană de asemenea de rang princiar.”
Stema este identificată de către domnul Iftimi ca aparținând tot lui Teodor Callimachi, de data aceasta reprezentând alianța a două familii: Callimachi (prima partițiune) și Moruzi (cea de-a doua), prin căsătoria acestuia cu Zenaida, fiica vornicului Alexandru Constantin Moruzi, din anul 1865. Ramura din care făcea parte Teodor Callimachi era una secundară, care nu produsese domnitori, mantoul și coroana fiind adăugate după această căsătorie, pretențiile de regalitate extinzându-se astfel prin mariaj blazonului soțului și desigur, descendenților.
6. Stema Callimachi-Moruzi (1865)
Stema de mai sus, a doua între cele trei steme prezentate de Dan Cernovodeanu (Op.Cit., p.363) provine dintr-un ”Album de Monogrammes”(A. Lenegre, Paris, p.II, pag.42, fig 4, aflat în Biblioteca Academiei (Cab.Stamp. I.10313) nedatat, dar care în cercetările mele figurează cu anul 1890. Nu am avut acces direct la această sursă, dar voi face câteva demersuri în acest sens pe viitor. În mod ciudat, autorul nu elaborează natura stemei, anume reunirea a două familii pe același scut, Callimachi și Moruzi. Este practic aceeași stemă prezentată anterior, dar în altă instanță, cu o altă execuție grafică.
7. Stemele Callimachi-Văcărescu
Dacă atenția domnului Iftimi a fost capturată la Iași de un porțelan aflat în vitrina anticariatului Grumăzescu, atenția mea a fost captivată la București de un ex-libris aparinând Anticariatului Unu:
un volum al monografiei lui A.D. Xenopol putem găsi acest elegant ex-libris armoriat, iar domnii de la numitul anticariat, cărora le sunt îndatorat, au avut destulă bunăvoință pentru a-mi trimite o fotografie de bună calitate cu acesta:
Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că voi primi un scan de rezoluție și mai bună, de la aceeași oameni minunați ai Bibliotecii ”I.N. Roman” (dimpreună cu alte câteva), de care m-am servit în prelucrările grafice ulterioare. Și destul de mare mi-a fost uimirea când am aflat că volumul domnului Iftimi conținea un capitol și despre acest ex-libris (op.cit., p.190-195). Cum o ”prințesă Jean Callimachi” era puțin probabilă, domnul Iftimi descurcă în mod abil ițele acestei probleme: ex-librisul aparține soției lui Jean (Ioan) Callimachi, al cărui însemn este cel dintâi, cel de-al doilea însemn aparținând familiei Văcărescu. Domnia sa o identifică astfel de posesesoare în persoana Anei-Maria Văcărescu-Callimachi.
Pentru o mai mare claritate, am decis să însoțesc descrierile domnului Iftimi cu izolații grafice ale celor două scuturi aflate în discuție:
”Două scuturi de tip francez modern, surmontate de coroane. La partea inferioară ele sunt încadrate de o eşarfă pe care este inscripţionată, cu litere gotice, deviza: Timere aut mutare sperno, iar sub eşarfă se arată numele posesoarei:
PRINCESSE JEAN CALLIMACHI.
Primul scut, cel al familiei Callimachi, este scartelat roşu şi albastru (potrivit codului de haşuri), având în cartierele 1, 4 stema Moldovei (capul de zimbru având între coarne o stea cu şase colţuri; este cantonat în partea superioară stângă de un corn de lună) iar în cartierele 2, 3 stema Ţării Româneşti (acvila cruciată şi încoronată, cu zborul coborât, ţinând în gheare sceptrul şi spada; este cantonată în dextra sus de un soare). Peste tot, în ecusonul central, pe argint, stema familiei Callimachi: arcul cu săgeata şi şarpele. Scutul este surmontat de o coroană princiară (închisă).
Cel de-al doilea scut este încărcat cu două ziduri de cetate, crenelate, având pe mijloc câte o poartă. Deasupra zidurilor, pe donjonul central, ce se înalţă pe două nivele, se profilează un soldat în armură, cu faţa neacoperită de vizieră, ţinând în mâna dreaptă o suliţă. Partea superioară a donjonului este încadrată de un steag de luptă fluturând şi de o acvilă cu zborul coborât. Scutul este surmontat de o coroană contală clasică (având nouă raze subţiri, în vârful căreia se află câte o perlă mare).”
8. Stema Familiei Callimachi (1918)
Ultima instanță a acestei steme este binecunoscută iubitorilor de heraldică, din păcate, în detrimentul versiunilor mai bune, prezentate mai sus, apărută în lucrarea lui Emanoi Hagi-Moscul. Calitatea desenului lasă mult de dorit, iar multitudinea detaliilor incorecte față de stemele studiate ne face să rămânem doar în meditație, lăsând cititorul să-și formuleze o părere.
Acest articol și-ar fi depășit scopul prin prezentarea sigiliilor și stemelor utilizate de Callimachi urcați pe tron, iar studiul lor ar fi prelungit această prezentare. Acestea vor fi prezentate
într-un articol
separat.
Surse:
Calimah, 1885: Papadopol-Calimah, Alexandru: Schiţă istorică despre oraşul Botoşani, în „Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice”, seria II, tom VIII (1885-1886), p. 143 (apud, A.D. Xenopol, op. cit., p. 15-16).
Cernovodeanu, 1977: Cernovodeanu, Dan: Știința și arta heraldică în România, Editura științifică și enciclopedică, București, 1977.
Gorovei, 2013: Gorovei, Ștefan S.: Contribuţii la genealogia familiilor Tăutu şi Callimachi, Analele Științifice ale Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Tomul LIX, Iași, 2013
Iftimi, 2014: Iftimi, Sorin: Vechile blazoane vorbesc. Obiecte armoriate din colecții ieșene, Editura Palatul Culturii, Iași, 2014
Moscu, 1918: Hagi-Moscu, Emanoil: Steme boerești din România, Atelierele Socec, București, 1918
Rangabe, 1892: Rangabe, Eugene Rizo: Livre d'or de la noblesse Phanariote en Grèce, en Roumanie, en Russie et en Turquie, par un phanariote, Tipografia S.G. Vlastos, Atena, 1892.
Tiron, 202: Tiron, Tudor-Radu: comunicări private, 2021.
Xenopol, 1897: Xenopol, Alexandru D.: Istoria și Genealogia Casei Callimachi, Tipografia Curții Regale F. Gobl Fii, București, 1897
Toate prelucrările grafice aparțin autorului.
